Mașina din imagine este cu titlu de prezentare.
*Ofertă destinată persoanelor fizice prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2025-2030, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu și finanțat din Fondul pentru mediu, fără valoare contractuală, supusă unor condiții comerciale, în limita stocului disponibil. Oferta este valabilă de la data la care Programul va deveni funcțional pentru solicitanții persoane fizice în anul 2025.
Prețul nu conține contravaloarea oricăror echipamente, accesorii sau dotări opționale și este obținut prin scăderea din prețul standard al vehiculului a contravalorii ecotichetului pentru modelul Dacia Jogger essential Eco-G 100, în valoare maximă totală de 2000 Euro (10.000 lei calculați la cursul de 1 Euro = 5 lei) și a reducerii comerciale oferite de Renault Commercial Roumanie în valoare de 500 Euro (TVA inclus).
Reducerile sunt aplicabile de la momentul la care Programul va deveni funcțional pentru solicitanții persoane fizice, conform regulamentului de campanie de la momentul respectiv şi vor putea fi accesate sub condiția îndeplinirii de către solicitant a tuturor cerințelor prevăzute de Ghidul de finanțare.
**Ofertă destinată persoanelor fizice supusă unor termene si condiții, fără valoare contractuală, valabilă până la 31 iulie 2025 în limita stocului disponibil, prin Mobilize Financial Services, denumire comercială prin care operează RCI Leasing Romania IFN SA.
Prețul este obținut prin scăderea din prețul standard al vehiculului a contravalorii ecotichetului pentru modelul Dacia Jogger essential Eco-G 100, în valoare maximă totală de 2000 Euro (10.000 lei calculați la cursul de 1 Euro = 5 lei), a reducerii de 600 Euro (TVA inclus) aferente Campaniei promoționale Dacia Credit în vigoare la momentul prezentării ofertei și a reducerii comerciale oferite de Renault Commercial Roumanie în valoare de 500 Euro (TVA inclus).
Exemplu de calcul reprezentativ pentru un autovehicul Dacia Jogger essential (5l) Eco-G 100, în valoare de 76 893 lei, cu 43.36% avans (33 344 lei), 645 lei rată de leasing lunară cu servicii (nu include CASCO). Dobândă de leasing fixă (8.9%). Costul total al finanțării include: comision de analiză dosar 350 lei, comision lunar de administrare 79 lei, cost efectiv înmatriculare 106 lei, asigurare Trafic Accident 19 lei/lună, 43 549 lei valoarea totală finanțată, 11.97% DAE, durată 60 de luni, 40 543 lei valoare reziduală, valoare servicii 11 043 lei, 79 699 lei valoare totală plătibilă, se va întocmi obligatoriu RCA și CASCO de către utilizator sau de către finanțator. Valorile includ TVA. Curs de calcul estimat 1 euro = 5 lei.
Produsul include contractului tip garanție extinsă Dacia Extenso valabil 24 luni sau 100.000 km (prima limita atinsă) și valoarea contractului de întreținere Easy Service valabil (reviziile periodice menționate în carnetul de întretinere al autovehiculului) 5 ani de la livrare sau 100.000 km (prima limita atinsa), ITP si cu asistență rutieră cu autovehicul de înlocuire în limita a 3 zile.
Serviciile și asigurările conținute de această ofertă promoțională pot fi achiziționate și împreună cu ofertele standard de finanțare. Pentru mai multe produse financiare adaptate dorinței și situației tale, te rugăm să ne contactezi într-unul din showroom-urile noastre sau prin email/ telefon.
Aceasta nu este o ofertă comercială finală. Pentru oferta finală vă rugăm să contactați agentul de vânzări.
Ofertă destinată persoanelor fizice, supusă unor condiții, fără valoare contractuală, în limita stocului disponibil.
Imagine cu titlu de prezentare.
Pentru mai multe detalii vă aşteptăm în Showroom-ul Dacia din București, Splaiul Unirii 311.
Ofertă valabilă în limita stocului disponibil.