Mașina din imagine este cu titlu de prezentare.
*Ofertă destinată persoanelor juridice prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2025-2030, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu și finanțat din Fondul pentru mediu, fără valoare contractuală, supusă unor condiții comerciale, în limita stocului disponibil. Oferta este valabilă de la data la care Programul va deveni funcțional pentru solicitanții persoane juridice în anul 2025.
Prețul nu conține contravaloarea oricăror echipamente, accesorii sau dotări opționale și este obținut prin scăderea din prețul standard al vehiculului a contravalorii ecotichetului pentru modelul Dacia Spring extreme Electric 65, în valoare maximă totală de 6.218 Euro (31.090 lei calculați la cursul de 1 Euro = 5 lei) și a reducerii comerciale oferite de Renault Commercial Roumanie în valoare de 924 Euro (TVA inclus) pentru modelul Dacia Spring extreme Electric 65 2024.
Reducerile sunt aplicabile de la momentul la care Programul va deveni funcțional pentru solicitanții persoane juridice, conform regulamentului de campanie de la momentul respectiv şi vor putea fi accesate sub condiția îndeplinirii de către solicitant a tuturor cerințelor prevăzute de Ghidul de finanțare.
**Omologat WLTP, în ciclu combinat.
Metoda de calcul a simulatorului: valorile calculate corespund unui consum mediu bazat pe modul în care este exploatat vehiculul (calculat pornind de la sau furnizat de datele interne), rafinat apoi folosind informațiile privind utilizarea, furnizate de utilizator. Această estimare are un rol informativ și poate varia în funcție de condițiile reale de utilizare. Simulările nu constituie o garantare de către Dacia a consumului de carburant al vehiculul în condiții reale și nu trebuie să înlocuiască informațiile privind consumul omologat (WLTP), care se regăsesc pe site.
Prevederile legale privind consumul de carburant omologat: începând cu data de 1 septembrie 2018, vehiculele noi ușoare sunt omologate în Europa conform procedurii de testare pentru vehicule ușoare, armonizată la nivel mondial (WLTP). Conform acestui standard, consumul de carburant și emisiile de CO2 sunt măsurate într-un mod mai realist decât conform vechiului standard, NEDC.
Datele furnizate sunt cu titlu de prezentare.
Datele și informațiile prezentate au caracter informativ și nu creează obligații în sarcina societății. Informațiile prezentate, inclusiv prețul și caracteristicile sunt susceptibile de confirmare ulterioară din partea societății.
Pentru oferta finală, vă rugăm să vă adresați unui agent de vânzări.
Mașina din imagine este cu titlu de prezentare.
Pentru mai multe detalii va aşteptăm în Showroom-ul DACIA din București, Splaiul Unirii 311.